era timpul sa mai iau si eu cuvantul…mai pe ultima suta de metri si nu pentru prea mult timp, ca nu e bine (prietenii stiu de ce). Cum a fost cu finala asta? Ne-am gandit si ne-am razgandit de sute de ori. Au fost cateva momente in care simteam pamantul la metri distanta deasupra capului nostru si ne urmaream una pe alta cum de abia mai respiram. De multe ori ma uitam la Branzan si ma gandeam… Doamne, noi nu ne urcam pe scena aia… in fata juriului…in fata clientului. Ultimele zile – miercuri, joi si vineri – au fost adevarate experiente revelatorii. Vineri cel putin, pe la 1 noaptea, cand ne-am apucat de ppt, ideile chiar se legau. Nu prea se mai legau cuvintele sau sforaiturile scoase pe gura. Nu conta… minuuune! campania se nascuse. Ai copilu’, esti fericit si descoperi ca lucrurile d-abia acu se incurca: dupa doua luni de sinergie de echipa, 8 saptamani de stors idei, 56 de zile de renuntat la ideile de care te atasasesi, pentru ca nu se mai integrau (ca deee, Raluco – asa-i in viata) da-i si lupta sa transpui toate acestea in 15 minute.
Copilu’ plange… fa-i carduri din plastilina colorata – sa-l bucuri, da-i aer cu evantaiul sa poata respira, viseaza la prajiturele si verzituri, urca-te pe scena si nu tine telecomanda de la proiector doar pentru tine, calmeaza-te, pronunta ca lumea monitorizare, pupa-ti fetele – ca sunt niste scumpe.
S-ar putea spune ca am trecut printr-o perioada mai complicata, mai tumultoasa, dar avem, in final, un bebeu si niste parinti bcr-isti fericiti. A fost cum ne tot asteptam de vre-un an incoace… ca un vis.
Acuma ne-am trezit – si ce sa vezi – pana vineri 3 proiecte de predat, iar luni incep examenele… mai vrem la Doamna OC!!!
Grupamica's Weblog 